femeia indiferentă ..

femeia  indiferentă ..

Îmi schimbi lumina cu  cuvintele  reci ce  spintecă trupul prin fiori necunoscuți, aș fi căutat în unghere umbra care se pierdu de existența mea de când am dat de ochii tăi, nu îndrăznesc să spun adevărul , știu ai exploda în râs și nu aș suporta, îmbrac o mască…  femeia indiferentă s-ar descurca de minune.
Strâng boarfele de pe canapea fără să îți acord atenția, deși îmi păru că ești agitat…
da, strigi… nu mă interesează pricina mâniei, începând să realizez intru perfect în rolul femeii indiferente…
Studiez geanta, arunc cosmetica deasupra, parcă nu am uitat nimic?
Mai colind încă odată încăperea, ce îmi pare acum străină, probabil sunt beată,ori înnebunesc, fără să îmi hrănesc ochii cu tine, mă opresc în fața o glinzii de lângă ușă.
Uite, părul îmi stă bine aranjat! Buzele sunt rumene, zâmbesc, un gust de victorie asupra mea mă încântă, știu eu eram acum în lacrimi,implorându-te să nu…
– ehhh și ce spuneai tu??
Nu resiști… Mă lipești de perete, înnebunit de reacțiile mele, mânile îți umbla bezmetic pe formele ce te înnadușă, nu răspund, mă las pradă buzelor mușcată de vârful lor ușor, blând, trupurile se încălzesc într-o mișcare haotică… Crește circulația sângelui, atingerea buzelor disperate lunecă pe bărbie în jos, cu o mână mă forțezi să stau lipită de peretele rece, cu cealaltă îmi mângâi pulpa piciorului până degetele poznașe îmi pătrund sub lingerie…Freamăt, realizând ma pierd in abis, o încleștare se naște între trupurile subjugate de poftă, îți adâncești ochii în ochii mei…
Vreau să citesc mesajul, însă sunt tulburi ..
O întrebare își poartă umbra prin cuget, oare a fost bine să îmbrac masca? ești în clocot …
Mă inebunesti!! ecoul cuvintelor îmi rămase în urechi, sântem goi la podea ,rescriind fiecare alintare cu farful limbii …
nu înțeleg cum timpul ne-a strâns între degetele lui, sunt calare pe tine, ești în mine, unduindu-mă într-o pulsare infernală, transpiram în vibrația corpurilor cuprinse în extaz, îți îndulcești buzele din sfârcurile înroșite, în timp ce ne cerșim fiecare dorință, rotindu-ne din mișcare în mișcare, anotimp în anotimp , ne sorbim smirna trupurilor, îmbătați de iluzia dragostei. Ascunși într-un potop de mângâieri sub jaluzele timpului,sărutându-ne frenetic, fără să ne pese de prezent, viitor. Degetele se unesc simultan, ritmul crește într-o împreunare de buze,înădușind șoapte disperate, fluviul irezistibil spulberă adâncurile retezând puntea ce ne ținea unită cu realitatea ..un simțământ rece ne atinse tâmplele…parcă arborele infinitului își scutura stelele peste ființele noastre cuibărite în causul timpului .

Anunțuri
Imagine | Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s